Profesoara de 23 ani, care a făcut sex cu un elev, a declaran poliției că se iubea cu acesta, putând fi achitată, dacă se promulga programul de reabilitare accelerate.


Suna pentru sex rapid

Tayler Boncal are 3 capete de acuzare pentru agresiune sexuală în martie. Dar acum Boncal va intra intr-un program de reabilitare accelerate, până în 2020. Dacă își încheie programul cu succes, toate capetele de acuzare vor fi respinse, ea însă nu mai are dreptul de a se apropia de studentul de 18 ani, cu care a avut contcte sexuale, în propria locuința, cel puțin de 4 ori pe perioada relației lor.

Taylor Boncal, profesoară în vârstă de 23 de ani, a fost acuzată de trei atacuri sexuale de gradul doi în New Britain, Connecticut, în martie, iar acum s-ar putea să i se retragă aceste acuzațîi, fiindcă Boncal, care a declarat poliției că îi iubește pe băiatul minor, după ce a fost arestată, având acum șansă să beneficieze de o reabilitare accelerată.

Dacă Boncal va finaliza cu succes programul – care este lansat pentru prima dată pentru suspecți nonviolenți – atunci acuzațiile vor fi retrase în 2020. Judecătorul Joan Alexander a permis săptămâna trecută accesul la reabilitarea accelerată și a declarat că Boncal va trebui să rămână în program până în iulie 2020, conform publicației New Britain Herald. Din cauza celor întâmplate, Boncal nu poate să se angajeze la un loc de muncă care să aibe un rol de supraveghere asupra elevilor, inclusiv predare și antrenare.

De asemenea, aceasta nu are voie să îl contacteze pe elevul de 18 ani, cu care a întreținut relații sexuale, în nici un fel, deși s-a presupus că are o relație cu acesta, bazată în special pe sentimente.

Profesoară l-a cunoscut pe băiat, când acesta era elev la liceul Conrad, unde își complete studiile pentru a întră la Universitatea Central State Connecticut.

Se pare că băiatul a cerut numărul de telefon al profesoarei Boncal, în decembrie 2017, apoi au urmat mesaje text și schimb de poze eplicite cu conotație sexuală între cei doi. Dup ace a fost arestată, profesoară a explicat polițiștilor că este îndrăgostită de băiat.

Potrivit poliției, primul raport sexual între cei doi s-a petrecut în decembrie, în preajma sărbătorilor de Crăciun, chiar acasă la profesoară. De la prima întâlnire se pare că cei doi au făcut și sex oral. Băiatul, s-a plâns polițiștilor că a mai făcut de trei ori sex, acasă la domnișoară profesoară, în aceiași perioada, partidele fiind până în dată de 11 ianuarie a anului 2018.

Pe dată de 12 ianuarie, un alt elev (probabil refuzat de profesoară), a mers la directorul școlii povestind despre idilă dintre colegul sau și profesoară Boncal., iar băiatul agresat a fost chemat și interogat de către director, pe tema această.

Inițial băiatul refuză să vorbească despre aceste întâlniri, spunând că nu vrea să îi facă rău profesoarei, apoi a recunoscut idilă petrecută în casă profei. Boncal a fost imediat trimisă în concediu administrative, apoi pusă sub acuzare.

Boncal a declarant că băiatul (victim) “a fost blând cu ea”. Profesoară declara că este îndrăgostită de victima și atașată emoțional de acel băiat, pentru care are sentimente, după cum se arată în raportul arestării, care a fost obținut de la poliție de către TheDailyMail.com.

Atât băiatul, cât și părințîi acestuia, inițial au refuzat să depună plângere împotriva profesoarei.

Directorul liceului Conrad, Julio Duarte, a trimis o scrisoare părinților băiatului, în perioada aflării incidentului, spunând că „școală nu tolerează astfel de comportamente care sunt împotriva siguranței și educatiei studenților săi”. „Că profesori, ni se încredințează protejarea și educarea tutror studenților noștri și se știe că sunt câteva bariere peste care nu trebuie să trecem niciodată”, este scris de asemenea în scrisoarea către paintii victimei, care continuă cu mesajul: „ Sper să nu va lăsăți influențați de proastă conduită a unui singur individ să umbreze întreg personalul școlii, care au demonstrat angajamentul lor față de studențîi noștri în fiecare zi.”

Deși băiatul avea vârstă legală care îi permitea relația sexuală, procurorii au acuzat că fiind agresiune sexuală asupra acestuia, atâta timp cât femeia îi era profesoară la clasa, atunci când cei doi își trăiau idilă amoroasă.


Suna pentru sex rapid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *